luni, 28 februarie 2011

1 Martie

  Bucurați-vă de soare, bucurați-vă de ghiocei, bucurați-vă de frumoasele zile ale primăverii și primiți cu drag mărțișorul în sufletele voastre!
  Firul alb e sănătate, iar cel roșu- posperitate. Amîndoua  împreună, formeaza o cununa de
succes și voie bună...

  Vă doresc să aveți parte de o primăvara fericită, cu multe bucurii, zîmbete și împliniri, să vă bucurați cu toții de razele calduțe ale soarelui, care să vă mîngîie cu dragoste și iubire... 

Pupici primăvăratici!!!


duminică, 20 februarie 2011

Zilele babei Dochia

Calendarul de primăvară, adica luna martie,  începe cu Baba Dochia şi zilele ei, supranumite Zilele babei, încep de  pe data de 1 martie pîna pe data de 9 martie, care semnifică moartea Dochiei, aceste zile aduc cu ele o vreme capricioasă, schimbătoare, în care razele calde ale soarelui  se întrepătrund cu ploaia, lapovița sau chiar viscolul.

Se zice că atunci cînd e vreme bună, baba urcă veselă pe munte, iar cînd e vreme urîtă, coboară nervoasă, cînd își întoarce cojoacele pe dos, e vreme urîtă.  Despre Baba Dochia tradiţia populară spune că, în timp ce urca pe munte cu turma sa de oi,  a pus rămăşag cu omătul şi cu frigul că ea este mai voinică decât ei. Frigul s-a întărâtat, baba şi-a pus cele nouă cojoace şi frigul n-a avut ce-i face. Când a început să ningă, baba şi-a întors un cojoc pe dos şi tot ea a fost cea mai tare. Tot schimbându-se vremea, baba a început să-şi lepede din cojoace. Lepădând câte unul, în fiecare zi, a rămas fără nici unul şi a îngheţat, transformându-se în stană de piatră, ea și turma ei de oi.


Cîteva zile ne mai despart de luna marte și de zilele Dochiei. Fie ca sunteti superstițioși, fie că vreți să vă amuzați, alegeți-vă Baba și așteptați cu nerăbdare și curiozitate ce vă rezervă Baba Dochia pentru acest an.

Femeile și bărbații " își alegeau cîte o zi, care semnifică baba lor" din perioada de 1 martie-9 martie. Vremea din ziua aleasa sau "baba", avea darul să prezică cum va fi anul celui care a ales-o. Vreme frumoasă: fericire, belșug, împliniri, iar vremea rea: dificultăți, eșuări...


luni, 27 decembrie 2010

Sărbători fericite!!!

Sărbători fericite alături de cei dragi!!!






vineri, 10 decembrie 2010

La mulţi ani, Săgetător-ul nostru!!!

   Cu sau fără ninsoare, a venit timpul cînd cei dragi, îţi spunem un sincer La mulţi ani!
 Îţi dorim sănătate, fericire, bucurii nemărginite, idei cît mai trăsnite, daaaar... nu îţi dorim  îndeplinirea tuturor viselor, ci îţi dorim să ai puterea de a le face faţa atunci cînd se vor împlini şi te vor bucura din plin! Toate visele şi toate speranţele să se adune şi să îţi lumineze calea în viaţă, să îţi creezi o lume a ta în care să te simţi fericit şi iubit. Lumea creată este numai a ta, trebuie doar să dai iubire iubirii şi atunci toate şi în toate se vor rezolva!  
    Să ai parte de tot ce e mai bun în viaţa!
    O zi unica, 12 luni de fericire, 52 de săptămîni de linişte, 365 de zile de dragoste, 8760 de ore de noroc, 525600 de min de succes, 31536000 secunde de bucurie, toata viaţa lîngă persoana iubită!!!
La mulţi ani, Victorash şi te iubiiiiiiiiiiim!!!!


Bucuria vine chiar şi din lucruri mărunte, Liniştea vine din suflet!!!

vineri, 5 noiembrie 2010

ÎŢI MULŢUMIM!!!

Anastasia Lazariuc -Mama


Cînd vrei să scrii despre ceva foarte foarte drag, parcă te "gîtuie" emoţiile şi cuvintele parcă ies şi ele "gîtuite", nu reuşeşti să spui prin cunvinte tot ceea ce simţi...


Vrem să-ţi mulţumim că ne-ai dat viaţă, vrem să-ţi mulţumim că ne-ai crescut atît de frumos, ne-ai învăţat să fim buni, ne-ai învăţat să iubim şi să preţuim ceea ce avem...


Tu ai fost aceea care ne-ai iubit fără a cere nimic în schimb, ne-ai oferit sprijin şi încurajări cînd aveam nevoie, ai fost mereu alături de noi şi îţi mulţumim...


Îţi mulţumim că ai transformat sufletul tău în cel mai frumos şi mai scump altar din lume pentru bucuriile şi necazurile noastre, să ne fii sănătoasă, tînără, frumoasă, fericită, iubită, preţuită...

La mulţi ani, MAMI, cu muuuuuuuuuuuultă fericire!!!

Poate prea puţin ţi-am spus că te iubim, dar să ştii că noi mereu ne gîndim la tine

joi, 4 noiembrie 2010

La mulţi ani

La mulţi ani pentru bunicul meu, multă-multă sănătate, multe bucurii din partea celor dragi, numai împliniri...
 Se pare că relaţiile nepoţi bunici au mai multă candoare, ca să zic aşa, decît relaţiile copii-părinţi, fiindcă în această relaţie  predomină mai multă tandreţe, bucurie, fericire, mai muuuuuult  răsfăţ. Le doresc tuturor aşa bunic (numai că eu nu am de gînd să-l împart pe bunicul meu cu nimeni)!!!
La mulţi ani, bunicul meu!

Împreună cu bunicul si bunica.

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Halloween

Ştim cu toţii că de Halloween casele părăsite şi castelele sunt cele mai periculoase locuri, sunt pline de fantome, scheleţi, vampiri şi frankenşteini. Ţi-e frică?

Halloween-ul este considerat momentul în care spiritele pot lua legătura cu lumea fizică şi magia este cea mai puternica.
Noaptea de 31 octombrie, copiii se costumează în monştri, vrăjitoare, monştri, fantome, lilieci, dracula şi o gramadă de dovleci, mumii şi alţi zombi, colindand pe la uşi după bomboane a devenit tradiţie, tinerii au adoptat benevol Halloween-ul pentru o noapte de distracţie cu altă coloratură. 
În prezent, cele mai obişnuite activităţi cu ocazia acestei sărbători sunt purtarea costumelor de Halloween  şi colindatul pe la case. Conform tradiţiei, cînd o persoană îţi deschide uşa în seara de 31 octombrie îi sunt puse la dispoziţie doua alternative: fie dai de buna voie bomboane celor care au venit la uşa fie aceştia au dreptul să-i facă o farsă.
Sărbatoarea cu specific american reprezintă totodată un bun prilej de a-ţi pune mintea la contribuţie spre a confecţiona cel mai înfricoşător sau cel mai trăsnit costum, unii îşi fac apariţia călare pe mături, alţii poartă tricouri pătate cu pastă roşie, avînd cuţite în relief, veşminte de vrăjitoare sau de zombii. Cu toţii însa îşi aplică un machiaj strident în care predomină negrul, ce marchează diabolicul şi roşul pe post de sînge. Unghiile lungi, vopsite în negru, dinţii falşi  ce aduc cu ai vampirilor, părul dezlanat şi veşmintele tăiate şi zdrenţuite fac cu toatele parte din recuzita studenţeasca proprie Halloween-ului.
La finalul sărbătorii, bilanţul este pozitiv: tinerii s-au distrat pe cinste.



Poze Poze


Schimbare de look

mă joc şi eu cu păpuşile...

marți, 19 octombrie 2010

La mulţi ani!!!

În această zi minunată, noi îţi dorim, să-ţi trăieşti viaţa aşa încît să nu-ţi pară rău de nici un pas făcut, de nici un zîmbet dăruit şi să ai puterea să laşi în urmă tot ceea ce te supără, pentru a putea fi fericit!  Eşti un suflet minunat şi îţi mulţumim mult pentru grija care o porţi faţă de "comoara noastră",  ştii să o preţuieşti şi să o respecţi! 
Din toata inima îţi urăm LA MULŢI ANI, bucurii din partea celor ce te iubesc şi împlinirea tuturor dorinţelor!!! 
La mulţi ani!!! 

A, V, V, V, M
 , , , , 

duminică, 17 octombrie 2010

Curcubeul

 Curcubeul este cel mai spectaculos fenomen luminos observat pe Pămînt. Se manifestă prin apariţia pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat, atunci cînd lumina soarelui se reflectă în picăturile de apă. Pe cer curcubeul  apare atunci cînd într-o parte a acestuia plouă, iar în cealaltă, soarele străluceşte. 
 Cînd privim un curcubeu , de fapt noi privim lumina soarelui care a pătruns în picăturile de apă în cădere şi au fost apoi redirecţionate către ochii noştri.
 Curcubeul , fenomen al naturii, o superbă îmbinare de culori, secvenţa de culori e cea a spectrului luminii albe, adică: roşu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo şi violet.
Poate, tocmai de aceea ne fascinează atât de mult, că nu reuşim  să ajungem la el şi să-l atingem.

luni, 11 octombrie 2010

La Mulţi Ani, Victoriţa!!!



Fie ca în această zi deosebită de toamnă, în sufletul tău să se trezească o dorinţă arzătoare de a trăi frumos, de a crea lucruri deosebite şi de a realiza cele mai tăinuite visuri, visele de azi să devină realitate, speranţele de mîine împliniri, orice cădere un pas înainte, iar fericirea să te însoţească mereu. Bucură-te de fiecare clipă, zîmbeşte, fii fericită şi aminteşte-ţi un lucru: azi e cea mai specială zi din an aşa că traieşte-o la maxim!
Fie ca ziua de azi să fie cea mai fericită zi din viaţa ta, iar  începînd cu ziua de mîine să urmeze zile muuuult mai fericite decît cea de azi!!! 
La mulţi ani, scumpa noastră!!!



marți, 5 octombrie 2010

Ziua Profesorilor!!!


E o zi în care realizam că sunt multe persoane care au pus o baza buna pentru formarea vieţilor noastre.
Primii învăţători care i-am întâlnit în viaţă sunt desigur Părinţii noştri. Ne închinăm în faţa lor şi le mulţumim din toata inima pentru grija şi sfaturile care le-am primit, chiar din primele zile de viaţă.
Să fiţi mereu sănătoşi, frumoşi, energici, de altfel cum sunteţi de obicei!!!
Vă iubim şi vă mulţumim pentru îndrumarea în viaţă!!!
La mulţi ani Bunicilor, Străbunicei mele, Educatoarelor, Profesorilor, tuturor care au "investit" în educaţia noastră
Felicitări, scumpii noştri!!!


 Cu dragoste mami, tati şi eu (Andreea)

miercuri, 4 august 2010

Vaaacaaaanţăăăăăăăăăăăăăăăăăă!!!!



Am lipsit, dar motivat, am intrat într-o bine meritată vacanţă de vară... deci, mi-am făcut bagajele şi am plecat la bunica
Trandafirii din grădina bunicii


După o zi cu muuuuult soare, meritam nu...


Mi-am luat şi o răţuşcă (vie)

doua răţuşte...

singurică am prins puişorul

începătoare...

Vacanţă frumoasă şi vouă... m-ai revin

marți, 13 aprilie 2010

Gata cu vacanţa


Gata cu vacanţa... nu şi pentru mine... în drum spre o consultaţie la medic, i-am zis mamei, că încă nu e timpul să merg la grădiniţă pe motivul că "mai avem ouşoare de ciocnit", în urma consultaţiei... suuuurpriză... medicul mi-a dat tratament asupra unei angine, probabil medicul "m-a auzit" , că nu prea vreau la grădiniţă şi mi-a prelungit vacanţa cu încă o săptămînă... uraaaa: am zis eu pe moment, apoi a urmat o noapte de "coşmar", cu febră şi cu proceduri care nu-mi sunt deloc pe plac... dimineaţa vroiam la grădiniţă, nu mai vroiam vacanţă prelungită...

Un sfat pentru voi, scumpii mei prieteni, ascultaţi parinţii, aveţi grijă de voi să nu răciţi şi să nu"cereţi" vacanţă prelungită "forţat" de la medic... Este o poză mai veche, dar cam aşa sunt la moment:


luni, 12 aprilie 2010

Frumuseţile naturii


În sfîrşit... primăvara se face cu adevărat simţită: totul în jur încearcă să prindă viaţă... culoare... floricele ne încîntă privirea şi simţurile, parfumul lor ne face să simţim cu adevărat mireasma primăverii, e frumos să auzi zumzetul sutelor de albinuţe-hărnicuţe şi să vezi cum "atacă" copăceii plini de floricelele aşa micuţe şi colorate... mai jos sunt poze făcute în vacanţa de primăvară





miercuri, 7 aprilie 2010

Tradiţii de Paşte

Un obicei frumos , mie îmi place foarte mult, este spălarea pe faţă în dimineaţa Învierii cu apă în care se pune un ouşor roşu, unul alb şi o moneda de argint. La început se ia ouşorul roşu se dă pe faţă "pentru a împrumuta roşeaţa oului-vitalitate, frumuseţe, sănătate", apoi oul alb "pentru fertilitate, curăţenie, noroc" şi moneda "pentru belşug, strălucire ", puse toate laolalta dau începutului de zi un alt sens... să păstrăm tradiţia:





Adevărat a Înviat!!!

marți, 6 aprilie 2010

Paşte liniştit!!!

Vă doresc să aveţi un Paşte frumos şi liniştit, fie ca Lumina Sfîntă a lui Hristos să ne unească inimile şi să ne bucurăm de zilele astea alături de cei dragi, să fiţi fericiţi, senini şi sigur va veni şi iepuraşul cu darurile dorite... Hai să fim mai buni şi mai curaţi la suflet...


Hristos a Înviat!!!



luni, 29 martie 2010

Săptămîna luminată

Suntem în săptămîna mare şi vă propun (sssst... să nu ne audă nimeni) să fim mai buni, mai ascultători, sîrguincioşi, să facem lucruri frumoase şi să-i ajutam pe cei dragi, că doar îl aşteptăm pe iepuraş să vină cu darurile care i le-am cerut. Hai, săptamîna aceasta, să fim îngeraşii pe care părinţii noştri şi-i doresc, dupa... mai vedem!!!




Serbarea de 8 Martie

Vreau să împart cu voi, una dintre cele mai frumoase momente petrecute cu picii din grupa"Prichindel", am serbat ziua mămicilor, bunicuţelor, ziua noastră, a fetiţelor, scuze pentru băieţei... Am fost în rolul unei pisicuţe blînde, vă las să mă admiraţi:



duminică, 28 martie 2010

Să trăiţi cu numele, floricelelor!!!!

La mulţi ani celor ce sărbătoresc azi, să vă bucuraţi de numele pe care-l purtaţi şi acesta, la rîndul său, să vă aducă mult noroc!!! Să aveţi o zi frumoasă şi plină de evenimente plăcute!!! Vă pup!!!